Gata concediul! Afirmaţia asta mi-a provocat întotdeauna un gol în stomac, la fel ca atunci când mama ne chema în casă mai repede, că „de mâine începe şcoala!” 😦 A fost, însă, un concediu după toate regulile artei: relaxare, linişte, reenergizare, călătorii, mâncare – multă şi bună 😀 -, băutură – când fără alcool, când normală 😉 -, ceva muncă – nu multă, cât să rezolvăm micile probleme ale unei gospodării -, somn cât cuprinde.
Şi pentru că tot veni vorba de mâncare, amintirile cele mai… gustoase le-am păstrat dintr-un sătuc din Austria. Deşi pare, nu e greu să-i pronunţi numele: Gumpoldskirchen. În plus, e relativ aproape de Viena, la vreo 25 de kilometri, şi, datorită autostrăzii şi drumurilor ca în palmă, ajungi acolo în mai puţin de 20 de minute.
Pe străduţele înguste, dar toate curate, asfaltate ori pietruite, pline de flori şi cu un pârâiaş care curge printr-o albie făcută de oameni exact prin faţa caselor, găseşti la fiecare pas un restaurant, un hotel de câteva stele ori o pivniţă în care poţi bea un vin produs din podgoriile care înconjoară zona într-un stil ordonat, tipic austriac. Practic, fiecare casă, fiecare gospodărie găzduieşte o asemenea afacere, iar familiile din zonă trăiesc doar din aşa ceva. Mi s-a explicat că statul îi sprijină pe localnici, care nu plătesc impozite.
Dacă ai loc, poţi parca chiar în faţa primăriei locale 😉 , dar cum locul e pe măsura clădirii – adică mic -, e preferabil să urmezi indicatoarele şi să îţi lăşi maşina în parcarea din zonă, excelent asfaltată şi înconjurată de un peisaj superb.
Liniştiţi, vă puteţi îndrepta spre oricare local, unde, garantat, vă veţi simţi super. Noi am ales cel mai cunoscut restaurant din Gumpoldskirchen – Neia mea ştie ce zice 😉 – „Altes Zechhaus„. E, desigur, o afacere de familie – soţia patronului se ocupă personal de bunul mers al gătitului – şi e la numărul 1 în localitate, aşa că îşi merită renumele. Pe pereţii de la intrare, pe lângă trofee de vânătoare – mulţi clienţi au microbul în sânge -, zâmbesc vedete din toată lumea germanică, printre care l-am recunoscut pe Dieter Bohlen, de la Modern Talking, care ţinea în braţe un ditamai sticloiul de „Krug„, excelentul vin al casei.
Am mâncat bine, din bunătăţile pe care le poţi comanda ospătarului, dar şi direct, de jos, de la bucătărie. Recomand ultima variantă, mai ales dacă eşti înfometat şi nu ai chef să aştepţi prepararea mâncării cerute la masă. Preţul nu e nici prea-prea, nici foarte foarte, dar merită, pe cuvânt de boboc într’ale mâncării bune din Austria. 😀 Şi cum mai maestru decât Adi Hădean la descrierea bunătăţilor nu pot fi, prefer să las fotografiile să provoace înghiţituri în sec. Zic doar atât: ciolanul a fost senzaţional! Bine, Neia mea a remarcat o altfel de mâncare, din care, dacă nu aş fi gustat ciolanul, m-aş fi înfruptat imediat. 😉
Mai multe fotografii voi posta, în curând, pe flickr.
blogdepoftabuna 
Comentarii recente